[ X ]
[ X ]
[ X ]
Oportunităţile studenţilor în domeniul ingineriei
21 Aprilie

Ca orice student în ziua de azi, trebuie să treci singur peste obstacole, trebuie să înveţi să accepţi eşecurile, dar cel mai important moment este depăşirea acestora,   dar şi să câştigi şi tot ce ţi-ai propus. Prin urmare, te vei afla într-o constantă provocare şi nu te vei plictisi nici o clipă. Viaţa de student la inginerie înseamnă să înveţi, să-ţi dezvolţi cunoştinţele teoretice şi practice, să te specializezi în domeniul dorit abordând un limbaj special, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al organizației non-guvernamentale BEST.

Acest bagaj de informaţii şi competenţe înseamnă un atu deosebit pentru orice tânăr care doreşte să-şi împlinească visurile, dar nu mai înainte de a-şi dezvolta şi unele calităţi personale, aşa-numitele “soft-skills”, care îl îndeamnă să se realizeze pe plan profesional, să exceleze.

Viitorul inginer, deşi are de mers la cursuri, seminarii, laboratoare sau are de făcut proiecte, indiferent cât de stresant este programul, şi cât de severi sunt profesorii, întotdeauna îşi va găsi timp şi pentru distracţie, socializare, va obţine experienţă în domeniul de activitate. Astfel, combinând utilul cu plăcutul, organizația non-guvernamentală BEST a luat ființă, ajutând tinerii studenți, să se adapteze mediului şi să-şi dezvolte la maxim calităţile de soft-skills ca: leadership, gândire strategică, formare de echipă,  comunicare, rezolvarea problemelor, motivarea echipei.Prin urmare poţi fi sigur că  BEST oferă tinerilor entuziaşti diverse cursuri gratis, evenimente motivaţionale şi sprijin în carieră.

În mod normal, cu toţii am avut probleme în adaptarea noului mediu academic,  am fost epuizaţi din cauza materialul, dar nu au fost probleme de netrecut, pentru că orice „student la tehnică” ştie să se descurce şi în cele mai dificile momente.  Astfel, a te orienta spre inginerie înseamnă multe pentru tânărul student, în primul rând pentru că specializarea oferă dublă pregătire, astfel încât după absolvire poţi activa în diferite medii de lucru. Mitul că nu merită să urmezi ingineria este pe cale de dispariţie, deoarece, din estimările realizate reiese faptul că ingineria este una din meseriile de viitor.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților