Un ofiţer al Armatei Naţionale a fost condamnat pentru escrocherie şi furt, la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare şi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii timp de 1 an. De asemenea, la solicitarea procurorilor, acestuia i-a fost retras gradul militar de căpitan, transmite CURENTUL.
Procuratura militară Chişinău a demonstrat că în cursul anului 2014, prin abuz de încredere, militarul a însuşit şi a sustras de la subalterni bani şi două laptop-uri în sumă totală de 23 mii lei.
Datorită intervenţiei prompte a procurorilor militari, o parte din bunurile însuşite şi sustrase de către inculpat au fost recuperate de la o casă de amanet din capitală şi restituite părţilor vătămate.
Adrian Platon