Un avocat din Bălţi a fost reţinut pentru trafic de influenţă în după amiaza zilei de ieri de către ofiţerii DGT „Nord” a CNA, în comun cu Procuratura Anticorupţie, transmite CURENTUL.
Potrivit denunţătorului, femeia ar fi extorcat şi primit 600 de euro susţinînd că are influenţă asupra experţilor judiciari din cadrul Centrului Naţional de Expertize Judiciare şi că-i poate determina pe aceştia să adopte o concluzie favorabilă pe marginea unei expertize grafoscopice.
Reţinerea în flagrant delict a avut loc în faţa sediului Judecătoriei Bălţi, imediat după primirea banilor. Aceasta şi-a recunoscut vina şi este investigată în calitate de bănuit. Pe marginea acestui caz a fost intentat şi un dosar penal.
Dacă va fi găsită vinovată, suspecta riscă închisoare pînă la 6 ani sau o amendă în mărime de pînă la 80000 de lei.
Totodată, potrivit oamenilor legii, avocata a fost anterior cercetată penal pentru acte de corupţie şi condamnată de către Judecătoria municipiului Bălţi pentru corupere pasivă şi abuz în serviciu.
CURENTUL.md precizează: 9 avocaţi au fost investigaţi pentru diverse acte de corupţie de către CNA de la începutul anului 2014.
Adrian Platon