În perioada 25 – 31 iulie 2016, în punctele de trecere s-a înregistrat o creștere a numărului de traversări a frontierei de stat. Fluxul persoanelor a constituit 493 341 traversări, cu 2,9% mai mult decât săptămâna precedentă, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 111 961 traversări, în creștere cu 3,2 % față de săptămâna trecută, transmite CURENTUL.
În punctele de trecere și „frontiera verde” polițiștii de frontieră au înregistrat 72 de evenimente, cu documentarea a 74 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova.
Astfel, o persoană a încălcat frontiera de stat, 17 persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere, 13 persoane au prezentat documente false și falsificate, iar 20 de cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, nouă persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri, iar 14 persoane sînt cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 35 de cetăţeni străini, dar și 55 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Totodată, potrivit datelor deținute, șase cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți șapte în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă au fost deportați cinci conaționali, iar din Uniunea Europeană, șase.
Adrian Platon