[ X ]
Noi prevederi legale privind acordarea ajutorului social
14 Iulie

Cabinetul de miniștri a aprobat ieri, proiectul hotărârii Guvernului pentru modificarea și completarea Legii cu privire la ajutorul social, care are drept scop susținerea familiilor defavorizate și eficientizarea mecanismului de implementare a Programului de ajutor social, transmite CURENTUL.

Conform documentului, anual se va efectua indexarea venitului lunar minim garantat reieșind din creșterea indicelui prețurilor de consum pentru anul precedent.

Totodată, prin acest proiect se dorește responsabilizarea beneficiarilor de ajutor social. În acest sens, familiile beneficiare de ajutor social și Structurile teritoriale de asistență socială vor semna un acord de cooperare în care va fi reglementată responsabilitatea asumată de ambele părți. Astfel,solicitanții vor trebui să prezinte informații complete și veridice organului cu drept de stabilire.

De asemenea, va fi formată o comisie obștească responsabilă de verificarea corectitudinii utilizării ajutorului social conform angajamentelor stipulate în acord.

La fel, s-a introdus prevederea privind atragerea la răspundere disciplinară, civilă sau contravențională a reprezentanților Structurilor teritoriale de asistență socială, pentru încălcarea termenelor de luare a deciziilor la acordarea ajutorului social.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților