[ X ]
[ X ]
[ X ]
Moldova și Belarus vor produce în comun semințe și materialul semincer
12 August

Republica Moldova și Republica Belarus vor intensifica relațiile de colaborare în domeniul de producere a semințelor și materialului semincer. Posibilitățile de parteneriat au fost discutate în cadrul unei întrevederi a ministrului Eduard Grama cu Fiodor Privalov, directorul general al Întreprinderii Unitare de Stat „Centrul Științifico Practic pentru agricultură” al Academiei de Științe a Republicii Belarus, și cu Leonid Șimanschii, directorul Institutului de Fitotehnie din Polesia, transmite CURENTUL.

Întrevederea reprezintă o continuitate a discuțiilor inițiate în cadrul vizitei de lucru a delegației din cadrul MAIA în Republica Belarus, care a avut loc săptămâna trecută.

La ședință au mai participat Mihail Suvac – șeful Direcției politici de producție, procesare și reglementări de calitate a produselor vegetale, Igor Burda – șeful Direcției relații externe și integrare europeană, Pintilie Pârvan – directorul Întreprinderii de Stat „Institutul de Fitotehnie Porumbeni”, Iurie Tulei – directorul general SA „Nistru-Olănești” din raionul Ștefan Vodă.

Părțile s-au arătat interesate de a iniția un parteneriat între Întreprinderea de Stat „Institutul de Fitotehnie Porumbeni” și Întreprinderii Unitare de Stat „Centrul Științifico Practic pentru agricultură” al Academiei de Științe a Republicii Belarus, care va facilita producerea în comun și furnizarea semințelor de culturi agricole pe piața din Belarus, precum și cooperarea în procesele de selecție și ameliorare a semințelor.

În cadrul discuțiilor s-a analizat principiul de colaborare care va sta la baza unor propuneri pentru a fi incluse în memorandumul interguvernamental, care va oferi garanții părților și va stipula angajamentele și responsabilitățile partenerilor.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților