Opt jurnaliști din Republica Populară Chineză au fost invitați în Moldova, în contextul campaniei de promovare a vinurilor noastre în China, în ajunul prestigioasei expoziţii „Prowine” din Shanghai. Evenimentul la care va participa şi RM va avea loc în perioada 12-14 noiembrie 2014, transmite CURENTUL.
„Eu am venit cu scopul de a cunoaşte strategia şi acţiunile întreprinse de autorităţile de la Chişinău în vederea promovării vinurilor moldoveneşti pe piaţa chineză.”, a spus un reprezentant mass-media chinez.
Pe parcursul unei săptămâni, oaspeţii au vizitat zece vinării moldoveneşti, au degustat produsele a 11 vinificatori, au vizitat Orheiul Vechi şi câteva pensiuni rurale, au făcut turul Chişinăului şi s-au delectat cu bucate tradiţionale. După ce au cunoscut vinurile, jurnaliştii vor contribui la popularizarea lor chiar în ajunul expoziţiei din China.
Jurnaliştii chinezi au studiat arta vinificaţiei pe aproape întreg teritoriul RM şi s-au familiarizat cu producerea vinului din diferite zone: nord, sud şi centru. În același timp, le-a fost povestită istoria creşterii viţei de vie, a vinificaţiei locale şi legendele Vinului Moldovei.
Elena Mocreac