[ X ]
Judecători trecuți din atenția presei în vizorul CNI
4 Iulie

Comisia Națională de Integritate (CNI) a inițiat ieri proceduri de control în privința unor judecători despre care presa a scris că ar fi obținut averi impunătoare în anul 2013, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al instituţiei.

Astfel, în baza acestei informații de interes public, Comisia s-a autosesizat și a inițiat proceduri de control privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății de către: Ala Cobăneanu, judecător al Curții Supreme de Justiție; Vladislav Clima, vicepreședinte al Judecătoriei Ciocana, municipiul Chișinău; Corina Ursachi, judecător al Judecătoriei Buiucani şi Ion Pleșca, președinte al Curții de Apel Chișinău.

Aceiași procedură de control a fost inițiată și în privința președintelui Judecătoriei Râșcani, Oleg Melniciuc, doar că în acest caz Comisia a fost sesizată de o persoană fizică.

În ședința de ieri a Comisiei au fost examinate și rezultatele controalelor în privința primarului comunei Pervomaisc, raionul Căușeni, Gheorghe Bahcivanji și în privința ex-viceministrului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Mihaela Iacob.

În consecință, membrii Comisiei au stabilit că Gheorghe Bahcivanji a încălcat regimul juridic al conflictului de interese când a semnat cu fiul său contractul de vânzare-cumpărare a unui teren. Iar în privința dnei Mihaela Iacob, Comisia a stabilit că aceasta a încălcat regimul juridic al incompatibilității deținând, concomitent cu funcția de viceministru și calitatea de președinte a unor consilii de administrare în cadrul unor întreprinderi de stat în perioada 2010-2012, – activitate incompatibilă cu funcția de viceministru.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților