Peste 300 de elevi din Cimișlia, Ștefan Vodă, Căușeni și Orhei și-au manifestat interesul față de noile cluburi de dezbateri, pe care Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) le-a inaugurat în aceste localități, prin intermediul proiectului „Dezbateri pentru Dezvoltare”, cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei în cadrul Programului MATRA, informează CURENTUL.
Conform unui comunicat experții IPRE, Mariana Platon și Daniel Traci, au mers pe la Căușeni și Ștefan Vodă, unde au făcut niște prezentări educaționale a ceea ce înseamnă dezbateri. Elevii s-au arătat interesați de noul proiect lansat la ei în liceu. Astfel, în urma prezentărilor, cei interesați de proiect au avut posibilitatea să se înregistreze în cadrul cluburilor de dezbateri.
„Tot ce urmează să învățați în acest proiect vă va provoca să gândiți dincolo de orizonturi”, a spus profesoara liceului din Orhei, Angela Patraș.
Astfel, la evenimentele de prezentare a proiectului în cele 4 licee finaliste au fost prezenți peste 300 de elevi, iar săptămâna viitoare vor avea loc deja la primele instruiri în domeniul dezbaterilor pentru membrii cluburilor formate.
„Ne bucurăm foarte mult că din toate școlile din Moldova, noi sunt printre cele 4 licee care au fost selectate să participe la acest proiect. Noi profesorii ne dorim ca elevii noștri să fie activi, implicați și le recomandăm să participe la acest proiect”, a spus Nina Nenescu, profesor al liceului „Mihai Eminescu” din Cimișlia.
Menționăm că, Proiectul „Dezbateri pentru Dezvoltare” este organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei în cadrul Programului MATRA.
Cristina Pendea