[ X ]
Încă un poliţist a fost condamnat în dosarul 7 aprilie 2009
4 Noiembrie

La mai bine de 5 ani de la evenimentele din aprilie 2009, procurorii au reuşit să obţină sentinţă de condamnare pentru un ofiţer de urmărire penală din cadrul Comisariatului de Poliţie sectorului Centru al MAI, care deşi era acuzat de torturarea unui minor, instanţele de judecată îl achitau, transmite CURENTUL.

Potrivit probelor acumulate şi prezentate de procurori reiese că, pe 9 aprilie 2009, aflîndu-se în incinta Comisariatului de poliţie din sectorul Centru, poliţistul îl audia pe un minor, care ar fi fost bănuit de sustragerea bunurilor din sediul Parlamentului Republicii Moldova. Pentru a-l determina să-şi recunoască vina de comiterea infracţiunii încriminate, tînărul în vîrstă de 16 ani, a fost bătut cu o curea din piele peste spate.

În luna iulie 2011, prin sentinţa Judecătoriei Botanica poliţistul a fost achitat pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.

Procurorii, care au solicitat condamnarea ofiţerului la 5 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a activa în cadrul organelor de drept pe o perioadă de 3 ani, nu au fost de acord cu sentinţa de achitare a poliţistului şi au contestat-o la Curtea de Apel.

Pe 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Chişinău a decis că fapta nu a fost comisă de inculpat, ofiţerul de urmărire penală fiind iarăşi achitat.

Procuratura a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei de achitare şi a obţinut rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată.

Astfel, recent, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a admis apelul declarat de procurori, a casat sentinţa judecătoriei Botanica şi a pronunţat o nouă hotărîre, prin care, poliţistul a fost recunoscut culpabil pentru tortură şi condamnat la 5 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele MAI pe un termen de 3 ani.

La momentul emiterii acestei hotărîri, inculpatul activa în cadrul Direcţiei Urmărire Penală al MAI.Decizia este executorie, însă poate fi supusă căilor de atac.

Datele Procuraturii Generale arată că, din aprilie 2009 pînă în prezent, de către instanţele de judecată au fost condamnaţi pentru tortură şi exces de putere 30 de poliţişti, dintre care doar 3 la pedepse reale cu închisoare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților