În Moldova a apărut o bancă nouă, la care se vor deservi exclusiv colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Cel puţin asta reiese dintr-un comunicat al MAI, transmite CURENTUL.
Astfel, autorii comunicatului au scris greşit, de două ori, denumirea băncii. De notat că, denumirea corectă a băncii este Moldova Agroindbank, şi nu Moldova-Agronidbank sau Moldagroindbanc, cum este scris în comunicatul MAI.
Ataşăm mai jos comunicatul preluat de pe mai.gov.md:
„Începând cu 21 septembrie 2015, pensionarii MAI urmează să se adreseze, având buletinul de identitate și carnetul de pensionar, la cea mai apropiată de domiciliu filială a băncii Moldova-Agronidbank, pentru emiterea cardurilor bancare (la care urmează a fi transferate lunar pensiile).
Pensionarii care nu vor reuși perfectarea cardurilor bancare până la finele lunii septembrie curent, vor primi pensia în numerar (în baza buletinului de identitate) la ghișeele filialelor Moldagroindbanc, cu depunerea concomitentă a cererii pentru emiterea cardului”.