Pe 16 noiembrie, curent, în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, a fost inaugurat Sectorul de Poliție numărul 4 Bulboaca și Stația de pompieri a Secției stări excepționale. Edificiul modern corespunde rigorilor europene și se încadrează într-un proiect al Ministerului Afacerilor Interne, ce prevede crearea condiţiilor de lucru pentru ofiţerii de sector, precum și dotarea tehnico-materială a acestora, transmite CURENTUL.
Sectorul de poliţie numărul 4 va deservi 5 localităţi, unde activează 13 polițiști. Sediul a fost renovat, dotat cu mobilier, calculatoare, imprimante, precum și un automobil de model „Dacia” care va facilita activitățile polițiștilor.
„Edificiile inaugurate sunt unice în felul lor. MAI va mai inaugura asemenea sectoare moderne și în alte regiuni ale țării, iar în acest sens avem suportul UE și SUA, care sunt gata să finanțeze aceste proiecte. Vă asigur că până în 2017 vom avea toate unitățile de poliție din țară echipate corespunzător, în așa fel încât în maximum 15 minute echipajele de intervenție să ajungă la necesitățile cetățenilor. Mulțumesc celor care au participat la implementarea acestui proiect”, a menționat Dorin Recean, prezent la inaugurare.
Inaugurarea Sectorului de poliție se încadrează într-un proiect al Ministerului Afacerilor Interne, ce prevede crearea condiţiilor de lucru pentru ofiţerii de sector, dotarea tehnico-materială a acestora, cât şi oferirea spaţiului locativ pe perioada aflării în funcţie.
Elena Mocreac