[ X ]
În ce condiţii şi-ar putea lua taţii din Republica Moldova concedii de paternitate
9 Iulie
foto: 9am.ro

Bărbaţii şi-ar putea lua până la 14 zile de concediu de paternitate plătit, în primele 56 de zile de viaţă ale nou-născutului. Un proiect de lege în acest sens aşteaptă votul deputaţilor. Reprezentanţii societăţii civile explică de ce este important ca acest amendament să fie votat, transmite adevarul.md.

În curând tăticii din Republica Moldova ar putea avea parte de câte un concediu de paternitate de fiecare dată când soţia le aduce câte un bebeluş pe lume. Iniţiativa legislativă, care a fost deja aprobată de Guvern şi urmează să fie dezbătută în Parlament, prevede ca bărbaţii să beneficieze şi de o indemnizaţie a cărei valoare minimă va fi echivalentă cu salariul mediu lunar pentru perioada respectivă, achitată din fondul de salarii al companiei unde este angajat. În plus, angajatorii care le pun beţe în roate proaspeţilor tătici riscă să fie sancţionaţi pentru discriminare.

Specialiştii Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare recomandă achitarea zilelor de concediu paternal din Fondul Asigurărilor Sociale, plata integrală a salariului, cel puţin în prima săptămână, stabilirea unui caracter ne-transferabil şi exclusiv al concediului pentru tătici, precum şi includerea în proiectul de lege a unei prevederi referitoare la obligaţia statului de a-i încuraja pe salariaţi să beneficieze de acest concediu.

„Din experienţa statelor unde a fost implementat concediul paternal, taţii sunt mai implicaţi în familiile lor decât cei care lasă totul pe seama mamelor. Deocamdată, politicile publice din Moldova sunt în aşa fel făcute încât parcă penalizează maternitatea“, a precizat directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alexei Buzu.

Cristian Ciobanu, colegul lui de la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, susţine că politicile actuale consolidează rolul tradiţional al femeii ca îngrijitor principal al copiilor, astfel perpetuând inegalitatea de gen.

Constanţa Popescu, directoarea programului „Economie politică şi advocacy“ în cadrul Expert-Grup, recomandă, într-o analiză, ca cheltuielile implicate de acest concediu să fie compensate integral sau parţial de către stat sau să fie suportate de angajatori din fondurile CNAS. „În ţările UE, concediul de paternitate variază între cinci şi 30 de zile. Ideal ar fi ca zilele libere să fie cât mai multe, dar cineva trebuie să plătească pentru ele“, spune experta.

Ea recomandă ca această perioadă de concediu paternal să fie menţionat expres ca perioadă lucrativă, care contribuie la vechimea în muncă şi alte beneficii pentru tatăl angajat. „La fel, este important de specificat că acest drept se acordă indiferent de naşterea copilului în căsătorie sau în afara căsătoriei, mai ales că în prezent în Republica Moldova fiecare al patrulea copil este născut în afara căsătoriei“, adaugă Constanţa Popescu.

Pentru a afla ce cred proaspeţii părinţi sau viitorii, am fost la Maternitatea numărul 1 din Chişinău. În timp ce unii bărbaţi salută iniţiativa legislativă, alţii nu se arată prea entuzismaţi.

„Acum mi-am luat un concediu de odihnă de trei săptămâni, fiindcă a născut soţia. Ar fi bine să am un concediu paternal, pentru că astfel îmi voi putea lua suplimentar şi zilele de odihnă“, ne-a spus Ion Boguş, un agent de pază de 23 de ani, care venise să-şi viziteze soţia lăuză.

„Acasă e şi soţia mea, e şi mama, şi soacra care au grijă de copil. Pentru ce mai e nevoie de mine? La sfârşitul săptămânii, când sunt acasă, pot să am grijă de bebeluş. Prefer ca în aceste zile să muncesc şi să aduc mai mulţi bani în familie. Pe de altă parte, când e mult de lucru, probabil că şeful nu mă va lăsa să plec în concediu de paternitate“, a susţinut Alexandru Botnari, de 28 de ani, inginer.

O femeie însărcinată insistă că un astfel de concediu este benefic pentru toată familia. „E nevoie să fie şi tatăl copilului acasă, măcar în primele trei luni. Dar să primească şi salariul întreg“, e de părere Galina Gnatovschi, de 39 de ani, contabilă.

„N-am auzit până acum de acest concediu, dar va fi binevenit, pentru că mai stau şi eu pe-acasă. Am trei angajaţi în firmă şi n-aş avea vreo problemă să le dau concediu de paternitate“, afirmă şi Oleg Gruşcean, de 33 de ani, administrator de firmă.

La fel ca Republica Moldova, nouă state din Europa nu au implementate criterii de acordare a concediului de paternitate. Printre acestea sunt Austria, Germania, Cipru, Croaţia, Cehia, Slovacia. La polul opus se situează ţări precum Finlanda, Suedia, Portugalia, Spania, Grecia, Franţa, Italia, Letonia, România şi Polonia, unde tăticii primesc concediu paternal plătit din fondurile de asigurări sociale. În schimb, pentru tăticii din Danemarca, Luxemburg, Marea Britanie, Belgia şi Estonia, concediul paternal e plătit de angajator.

Într-un studiu realizat de Expert-Grup, în cadrul unui parteneriat cu UNICEF şi Parlament, experta Constanţa Popescu propune o serie de măsuri ce ar trebui să fie incluse în politicile de susţinere a familiilor cu copii, pornind de la experienţa europeană.

Printre altele, se recomandă:

* femeile însărcinate să poată meargă la medic în timpul programului de lucru, fără recuperarea acestor ore;
* să fie introduse practici de lucru flexibil pentru angajaţii cu copii;
* să fie dezvoltate creşe de stat şi private pentru copiii cu vârste de 1,5-3 ani;
* să fie reglementată activitatea bonelor;
* să fie îmbunătăţite serviciile de grădiniţă şi de program prelungit din clasele primare;
* să fie completată lista medicamentelor compensate pentru copii;
* copiilor sub un an cu risc de malnutriţie să li se ofere gratuit produse alimentare vitaminizate;
* pentru mamele neasigurate, să fie extinsă durata de acordare a indemnizaţiilor până la 3 ani, ca şi în cazul celor asigurate;
* să fie introduse alocaţii noi pentru copiii de până la 18 ani, de exemplu, de pregătire pentru şcoală;
* să fie majorată scutirea din impozitul pe venit pentru copiii aflaţi la întreţinere.

Inapoi la arhiva noutaților