[ X ]
(GALERIE FOTO) Iată ce a făcut Gheorghe Cavcaliuc în satul său de baştină!
30 Aprilie

Cinci familii din satul Micăuţi, raionul Străşeni,  au primit, vineri, daruri din partea şefului adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc, care a fost însoţit de alţi 15 poliţişti, toţi originari din satul său de baştină – Micăuţi (Străşeni), de un preot dar şi de cei doi feciori ai săi, transmite CURENTUL.

Oamenii în uniformă  au  încercat să aducă fiecărei familii cu venituri mai mici, o picătură de bucurie în zilele sfinte, oferindu-le diferite bunuri,  produse alimentare de bază, produse specifice Paştelui, dar şi dulciuri,  precum şi cîte un ajutor financiar.

„Lucrurile bune trebuie să vină din exemplu propriu. Sfintele Sărbători de Paşte este  momentul cînd fiecare dintre noi dorim  să fim alături unii de ceilalţi, să avem masa îmbelşugată şi să petreacem momente frumoase împreună. La fel ca în fiecare an, am  încercat să le aducem un strop de bucurie celor mai trişti ca noi. Astfel, noi cei care ne-am  născut în această localitate, am identificat cinci familii cu  patru şi mai mulţi copii şi am venit  pentru a vă duce speranţă,  încredere, lumină şi pentru a vă  face sărbătorile de Paşte mai luminoase” a menţionat Gheorghe Cavcaliuc în cadrul vizitelor.

Asemenea acţiuni nu numai că mobilizează poliţiştii , dar îi fac să fie mai uniţi pentru cauze nobile, de a aduce bucurie în sufletul celor mai trişti ca  noi.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților