Noile uniforme pentru angajații din sistemul penitenciar au fost prezentate astăzi la Detașamentul cu destinație specială „Pantera”, din orașul Cricova. Noile uniforme sunt ajustate la standardele europene și se încadrează în procesul de modernizare a sistemului penitenciar, transmite CURENTUL.
Acestea nu mai sunt de culoare verde-măsliniu, ci în nuanță indigo. Angajații vor purta uniforme de zi pentru vară și iarnă, dar şi de gală.
„Acțiunile în cauză sunt o parte componentă a procesului de modernizare a actualului sistem penitenciar – fapt ce se regăseşte și în Strategia de Reformare a Sectorului Justiţiei pentru 2011-2016”, a menționat Iurie Leancă, în cadrul evenimentului.
Totodată, Iurie Leancă a anunțat că două vehicule de model „Dacia Duster” vor fi puse la dispoziția Detașamentului Pantera. Unitățile de transport sunt dintre cele 35 de automobile donate de Guvernul României pentru ca serviciile publice să fie mai operative şi mai calitative.
Elena Mocreac