[ X ]
Fostul director al unei Întreprinderi de Stat, condamnat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu
10 Februarie

Fostul director al Întreprinderii de Stat în Silvicultură „Silva-Centru” a fost condamnat la închisoare cu executare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, transmite CURENTUL.

Procuratura Anticorupţie a demonstrat că, în intervalul anilor 2005 – 2010, inculpatul a distribuit ilegal peste 137 mii lei din profitul net al întreprinderii pentru achitarea taxelor de studii universitare pentru 13 studenţi – rude ale angajaţilor întreprinderii, printre care şi feciorul directorului.

În 2013, instanţa de fond l-a achitat pe inculpat pe motiv că fapta nu întrunea elementele infracţiunii. Procurorii au contestat sentinţa, Curtea de Apel Bălţi respingând în iulie 2013 apelul procurorilor, iar Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul procurorilor şi a casat decizia Curţii de Apel Bălţi, dispunând rejudecarea cauzei într-un alt complet de judecată în aceeaşi instanţă.

Astfel, recent, Curtea de Apel Bălţi l-a condamnat pe inculpat la 6 ani închisoare şi l-a privat de dreptul de a ocupa funcţii în domeniul silviculturii timp de 5 ani.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților