La 21 septembrie, Festivalul republican al etniilor va fi organizat la Chişinău, în Grădina Publică Ştefan cel Mare cu participarea conducerii de vîrf a ţării, demnitarilor de stat şi ambasadorilor acreditaţi în R. Moldova, organizaţiilor etnoculturale municipale şi cele acreditate pe lîngă Biroul Relaţii Interetnice, precum şi organizaţiile republicane din raionul Soroca şi Ungheni, transmite CURENTUL.
Moldovenii şi ucrainenii, ruşii şi beloruşii, găgăuzii şi bulgarii, romii şi evreii, polonezii şi nemţii, lituanienii şi estonienii, grecii şi armenii şi multe alte etnii vor reprezenta specificul şi valorile ţării, iar toate în ansamblu vor împărtăşi diversitatea patrimoniului cultural european.
Evenimentul va debuta la ora 9.30 cu depunerea de flori la monumentul Ştefan cel Mare şi Sfînt, iar la ora 10.00 va avea loc deschiderea oficială a Festivalului republican al etniilor, în Platoul din jurul Havuzului, scena principală.
Programul zilei va include: concerte tematice, vizita curţilor etnice şi a expoziţiilor de carte în limba maternă a minorităţilor naţionale, expoziţii de artă decorativ-aplicativă, arte plastice şi artizanat. De asemenea, reprezentanţii etniilor îşi vor prezenta bucătăriile naţionale: moldovenii – în „casa mare”, ucrainenii – în „velika hata”, iar romii vor improviza o şatră cu cazane de aramă, gătind bucatele la foc deschis.
La ediţia din acest an participă circa 80 de organizaţii etnoculturale, ce reprezintă mai bine de 30 de etnii.
Elena Mocreac