Fermierii vor organiza proteste pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă de către reprezentanții mai multor asociații de fermieri și producători agricoli, informează CURENTUL.
Ei au declarat că nu este vorba doar de necesitățile unor asociații, ci este vorba despre necesitățile fermierilor, mai ales că e în ajunul efectuării lucrărilor de primăvară.
Totodată, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Republica Moldova, Valeriu Cosarciuc, a anunțat că, la data de 27 martie curent, vor fi organizate proteste.
„Organizațiile au delegat reprezentanți în grupurile de lucru care se vor ocupa cu organizarea acestor proteste, fiindcă noi am înțeles că prin discuții nu putem să ne atingem obiectivele. Protestele vor confirma încă odată că suntem solidari, că avem puterea de a ne organiza și cel mai important este că știm ce avem de cerut și de obținut de la cei care ne guvernează”, a precizat Cosarciuc.
În același context, fermierii și-au reconfirmat încă o dată dorința ca Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană.
„Confirmăm, încă odată, că dorim ca în țara noastră să fie eliminată corupția, ca în țara noastră cu adevărat prioritățile să-și găsească locul lor în politicile economice promovate de către Guvern, avînd în vedere că agricultura este o prioritate națională”, au mai spus ei.
Andriana Cheptine