Începând cu 28 octombrie, 2017, toate entitățile ce dețin statut de plătitor a TVA, dar și cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor al TVA, vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special Factura fiscală., informează CURENTUL.
Cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special Factura fiscală și a Instrucțiunii privind completarea acestuia, este propus spre consultare publică de Serviciul Fiscal de Stat.
Formularul cu regim special Factura fiscală se va utiliza pentru documentarea livrărilor impozabile și neimpozabile cu TVA de mărfuri și servicii, precum și în cazurile transportării sau transmiterii activelor fără transmiterea dreptului de proprietate în cadrul entității dezintegrate din punct de vedere teritorial, în afara entității la transmiterea activelor la prelucrare, păstrare, expertiză, arendă, locațiune sau la refacturarea cheltuielilor compensate.
Potrivit proiectului Ordinului SFS, formularul facturii fiscale va conține grade de protecție precum hârtia specială ce nu are luminiscență în raze ultraviolete, filigran bicolor, ghioșuri, milieu, rozete, microtext și cod cu bare. Documentul prevede că entitatea ce nu deține un sistem computerizat de evidență primară va imprima individual factura fiscală pe hârtie prevăzută cu însemne de protecție pentru documentarea faptelor economice, care vor fi stabilite de entitate, conform posibilităților proprii.
Acordarea dreptului pentru tipărirea de sine stătător a facturilor fiscale de va efectua în baza unei recipise în formă electronică, depusă prin intermediul sistemului automatizat Comandă on-line a formularelor tipizate pe www.servicii.sfs.md.
Tipărirea centralizată a formularelor facturii fiscale, eliberarea seriei și diapozonului pentru imprimarea de sine stătător a facturii fiscale, administrarea, menținerea, dezvoltarea și asigurarea funcționării sistemelor informaționale automatizate privind evidența formularelor de documente primare cu regim special se va efectua de către ÎS Fiscservinform, iar eliberarea lor – de către subdiviziunile SFS.
Proiectul va fi discutat până pe data de 22 august curent.
Cristina Pendea