În luna decembrie, anul 2015, mașina Ambasadorului Italiei în Moldova, Enrico Nunziata, a fost furată de la reședința acestuia din centrul Chișinăului. La câteva zile de căutări, mașina a fost găsită în apropiere de piața de sud, transmite CURENTUL.
Ulterior, poliția a identificat și hoțul mașinii de marca Alfa Romeo. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 26 de ani, care a fost dat în căutare. În afară de mașină acesta nu a furat nimic din casă.
Contactat de către reporterul CURENTUL, ofițerul de presă al Poliției Chișinău, Adrian Jovmir, a declarat că hoțul a fost găsit și acum este cercetat penal.
„Tânărul a fost identificat la câteva zile după incident. Acesta a consumat alcool și cine știe ce i-a venit în cap să intre în casa Ambasadorului. A luat cheile de la mașină și a plecat. Acum acesta este cercetat în stare de libertate” – a declarat Adrian Jovmir.
Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de la 10 mii la o sută de mii de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani. Anterior, poliția anunțase că acesta risca pînă la 12 ani de închisoare.
Cristina Parfeni