[ X ]
[ X ]
[ X ]
Elevii sînt instruiţi cum să se comporte cînd descoperă muniţii neexplodate
14 Aprilie

Ministerul Apărării şi Misiunea OSCE în Republica Moldova au lansat, vineri, 11 aprilie, cea de-a doua etapă a campaniei de informare a opiniei publice privind pericolul muniţiilor neexplodate în RM, transmite Curentul.md.

Proiectul prevede rularea unui spot video la posturile tv cu audienţă naţională – realizat de cele două instituţii – şi organizarea de către echipele mobile ale Armatei Naţionale a unor lecţii pentru elevi privind modul de comportare, în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate.

Potrivit şefei Misiunii OSCE în Republica Moldova, Jennifer Brush, în lume, sînt înregistrate numeroase cazuri de deces sau rănire a populației civile, inclusiv a copiilor, ca rezultat al exploatării munițiilor neexplodate, fără a fi conștienți de riscurile acesteia asupra vieții. „Din fericire, în Republica Moldova, riscul ca astfel de tragedii să se întîmple nu este la fel de mare ca în lume, dar trebuie să recunoaștem că acesta totuși există”, a specificat Jennifer Brush.

La fel, viceministrul Apărării, Ana Vasilachi, a declarat, că asigurarea securităţii militare reprezintă responsabilitatea primară a Armatei Naţionale şi este executată zilnic de către corpul de ofiţeri şi subofiţeri, în diferite misiuni, inclusiv în cea de neutralizare a obiectelor explozive. „Constatăm, cu regret, că pericolul muniţiei neexplodate persistă, şi la ora actuală, iar copiii sunt cei mai afectaţi. Sperăm, odată cu lansarea acestei campanii, să oferim o mai mare siguranţă populaţiei civile.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților