95 echipe de elevi din peste 70 de instituții de învățământ din întreaga țară s-au înregistrat la etapa de preselecție a celei de-a V-a ediții a jocului intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul”, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat al Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, preselecția regională va avea loc vineri, 8 aprilie 2022. Concursul se va desfășura în format online și va presupune varianta clasică a jocului ”Ce? Unde? Când?”.
Întrebările se referă la parlamentarism, activitate legislativă, istorie, democrație și alegeri. O rundă este dedicată actualilor și foștilor deputați ai Parlamentului Republicii Moldova.
Echipele înregistrate la prima etapă vor fi repartizate în cinci grupe regionale, iar echipa cu cel mai mare punctaj din fiecare grupă va fi promovată în etapa finală a jocului, care va avea loc în incinta Parlamentului.
Jocul intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul”, aflat la cea de-a V-a ediție, este organizat anual în parteneriat cu Clubul moldovenesc de jocuri intelectuale și Ministerul Educației și Cercetării. Acesta este o activitate de educație civică pentru promovarea drepturilor omului și a cetățeniei democratice. Prima ediție a concursului a avut loc în anul 2018.