[ X ]
Droguri în valoare de 10 mii de lei, scoase din circuit
19 August

Trei persoane cu vîrste cuprinse între 20 și 23 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, membrii unui grup criminal specializați în comercializarea drogurilor, au fost reținuți și arestați pentru 30 de zile, transmite CURENTUL.

Ca urmare a investigațiilor efectuate de către angajații Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura sectorului Buiucani, s-a stabilit că suspecții, consumatori de droguri, comercializau substanțe narcotice de tip marijuană crescută în condiții de laborator în cantități deosebit de mari pe teritoriul mun. Chișinău.

Documentarea grupului infracțional a început la finele lunii iulie cu reținerea unei persoane care procura marijuana atît pentru consum propriu cît și pentru cunoscuții lui, asupra căruia au fost depistate 2 pachețele cu masă vegetală. Ulterior, au fost întreprinse măsuri speciale de investigație, persoana reținută a colaborat cu organul de urmărire penală, în scopul identificării tuturor membrilor grupării criminale, astfel s-a reușit reținerea și lichidarea celulelor de distribuție a drogurilor.

Suspecții, care aveau rolul distribuirii drogurilor, marijuanei (hidropon), au fost reținuți pe teritoriul mun. Chișinău. Unul din suspecți a fost reținut în momentul transportării drogurilor ascunse sub lenjerie.

În cadrul perchezițiilor corporale și domiciliile acestora s-a ridicat mai multe pachețele din polietilenă de tip Zip-Lock în interior cu masă vegetală de tip marijuană crescută în condiții de laborator (hidropon) pregătite pentru realizare, un dispozitiv confecționat artizanal destinat consumului de marijuană prin inhalare cu urme vizibile de utilizare, cîntar electronic la scară mică, telefoane mobile, mijloace bănești obținute din vînzarea drogurilor.

Un plic cu marijuană era comercializat cu 400 de lei, astfel, valoarea drogurilor sechestrate constituie aproximativ 10 000 lei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 217/1 alin.4 Cod Penal al RM. Dacă vinovăţia suspecţilor va fi dovedită, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților