[ X ]
Drepturilor copiilor ajunși în vizorul instituțiilor de drept se apropie de standardele europene și internaționale
19 Iunie

Sistemul de justiție juvenilă al Republicii Moldova se apropie tot mai mult de standardele europene şi internaţionale, în ultimul timp fiind înregistrate progrese la capitolul respectării drepturilor copiilor ajunși în vizorul instituțiilor de drept, transmite Curentul.md.

Concluzia aparține grupului inter-instituțional pentru realizarea acţiunilor din domeniul justiției juvenile, prevăzute de Strategia de reformă a sectorului justiției 2011-2016. Grupul de lucru pentru justiția juvenilă din cadrul Ministerului Justiției a fost constituit anul trecut și are scopul de a coordona și monitoriza realizarea acţiunilor din acest domeniu, prevăzute de Strategia de reformă a sectorului justiției 2011-2016 și Planul de acțiuni.

Grupul inter-instituțional a apreciat progresele înregistrate în ce privește promovarea amendării Codului de procedură penală, și anume instituirea camerelor pentru audierea minorilor. Au fost analizate toate comentariile la Avizul Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și au propus ajustările necesare pentru promovarea definitivă a acestui concept.

Grupul de lucru a decis ca în următoarea perioadă  să elaboreze metodologii privind criteriile de selectare a intervievatorului care va participa în procesul penal și va asigura intervievarea minorului, curriculei pentru pregătirea intervievatorului, dar și alte acte relevante.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților