[ X ]
Două persoane reţinute pentru infracţiuni informatice
4 Februarie

Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe faptul alterării integrităţii datelor informatice ţinute într-un sistem informatic şi obţinerea ilegală şi/sau divulgarea informaţiilor ce constituie secret comercial sau bancar, transmite CURENTUL.

Potrivit actelor de sesizare şi materialelor acumulate, în intervalul lunilor decembrie 2015 – ianuarie 2016, persoane neidentificate, utilizînd sisteme şi reţele informatice, inclusiv diferite adrese IP, au violat sistemul de securitate al unei companii de turism prin utilizarea metodei „SQL Injection”, de pe care au sustras informaţii ce conţin secret comercial, au modificat şi şters datele informatice din acest sistem informatic. În urma acţiunilor ilegale, activitatea respectivei companii a fost perturbată, fiindu-i cauzate daune în proporţii mari.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală au fost reţinuţi doi tineri, cu vîrstele de 26 şi, respectiv, 27 ani, neangajaţi în cîmpul muncii. În urma percheziţiilor efectuate la mai multe adrese şi automobile ale bănuiţilor, au fost ridicate 12 sisteme informatice, 8 telefoane mobile, 3 stik-uri şi alte obiecte care urmează a fi supuse expertizelor.

Urmărirea penală pe caz este efectuată de Secţia tehnologii informaţionale şi investigaţii ale infracţiunilor în domeniul informaticii a Procuraturii Generale, de comun cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice, cu suportul tehnic al Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP al MAI.

Pentru comiterea acestor infracţiuni norma penală prevede pedeapsă cu amendă în mărime de pînă la 80 mii lei sau închisoare de la 1 la 6 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților