Un dentist şi pacienta sa, ambii de 52 de ani, a ajuns la spital după ce un recipient cu spirt a explodat. Incidentul a avut loc pe data de 23 iunie seara, într-un cabinet stomatologic de pe strada Maria Drăgan din sectorul Ciocana al capitalei, informează CURENTUL.
Solicitat de către reporterul nostru, Adrian Jovmir, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, ne-a relatat că pe marginea acestui incident s-a intentat un dosar penal.
„Cauza penală a fost intentată asupra incidentului respectiv. Dosarul a fost inițiat, dar acesta nu vizează doar persoanele implicate, dar și incidentul, în special motivul exploziei. Nu ne putem pronunța acum cine este vinovat pentru că doar instanța decide vinovăția unei persoane. Mai multe informații nu putem oferi deocamdată despre acest caz”, a spus el.
Contactat de reporterul nostru, administrația spitalului unde au fost duse cele două victime au refuzat să ofere mai multe detalii despre starea pacienților, pe motiv că se încalcă codul deontologic al medicului, menționînd doar că în luna iunie nici un pacient din această secție nu a decedat.
Anastasia Borta