Curtea de Apel Chişinău a admis astăzi contestaţia procurorilor împotriva încheierilor emise de Judecătoria sect. Centru şi a dispus cercetarea celor doi şoferi de pe rutele 155 şi 120, implicaţi în accidentele rutiere grave de acum două săptămîni, în stare de arest, transmite CURENTUL.
Amintim că, săptămîna trecută, Judecătoria sect.Centru a respins demersul procurorilor de aplicare în privinţa învinuiţilor a măsurii preventive arestul pentru 30 de zile, eliberîndu-i în arest la domiciliu.
Ambii şoferi sunt învinuiţi de Procuratura Capitalei de comiterea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(3) Cod penal (Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, sau decesul unei persoane).
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă pedeapsa cu închisoare de pînă la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani.
Adrian Platon