[ X ]
Doi poliţişti, reţinuţi de ofiţerii Direcţiei Nord a CNA pentru trafic de influenţă
11 Februarie

Şeful adjunct al Secţiei ordine publică din cadrul Inspectoratului de poliţie Şoldăneşti şi subalternul său au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii Direcţiei Nord a CNA şi procurorii anticorupţie. Poliţiştii sunt bănuiţi că ar fi pretins de la un bărbat 200 de dolari şi 50 de euro pentru muşamalizarea unui caz în care acesta era cercetat. Concret, tânărul era suspectat de provocarea vătămării corporale grave şi risca dosar penal, transmite CURENTUL.

Potrivit datelor preliminare, poliţiştii ar fi susţinut că au influenţă asupra medicului legist şi că-l pot determina să dea o concluzie favorabilă care să-l disculpe pe denunţător. Expertul ar fi trebuit să  califice leziunile corporale cauzate de denunţător în timpul bătăii drept uşoare. De asemenea, aceştia ar fi susţinut că trebuie să-l convingă şi pe poliţistul de sector să acumuleze materiale care să-l dezvinovăţească pe figurant.

Operaţiunea de reţinere a avut loc în incinta Inspectoratului de poliţie din Şoldăneşti chiar în momentul în care bănuiţii împărţeau banii. Ambii au fost reţinuţi în flagrant pentru 72 de ore , iar în prezent se află în custodia CNA.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, poliţiştii riscă o amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților