[ X ]
DOC// Eşti vînătoar? Atunci trebuie să ştii asta!
18 Iulie

După ce anul trecut, pentru prima dată, a fost interzisă sau limitată vânătoarea la mai multe specii de animale, și în acest an Ministerul Mediului al Republicii Moldova vine cu un proiect de Hotărâre de Guvern, prin care solicită ca în sezonul următor să fie prelungită prohibiția de vânătoare la iepure și păsări de baltă autohtone, iar vânatul mistreților să fie interzis pe terenurile publice, transmite CURENTUL.

„Chiar dacă anul trecut am întâmpinat o opoziție puternică din partea Societății Vânătorilor și Pescarilor, care au organizat inclusiv și proteste în fața ministerului, datele statistice ne demonstrează că interdicția din sezonul precedent a avut efecte benefice”, spune ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.

Astfel, efectivul real al iepurelui de câmp conform numărătorii din anul 2015 era de 73.000 exemplare, iar în 2016 — peste 103.000 lei, adică efectivul numeric al acestei specii s-a majorat cu peste 30.000 exemplare.

„Acest fapt denotă că interzicerea vânătorii la iepurele de câmp, împreună cu intensificarea controalelor din partea inspectorilor de mediu, a condus la o sporire numerică semnificativă, iar interzicerea vânătorii la această specie, în sezonul de vânătoare 2016-2017 cu siguranță va permite treptat atingerea densității optime stabilite în Concepţia de dezvoltare a gospodăriei cinegetice naţionale (160-200 mii)”, adaugă demnitarul.

De asemenea, se constată că în fondul forestier gestionat de Agenția „Moldsilva” numărul mistreților este de 2108 exemplare, adică cu 436 mai mult față de anul 2015.

„Putem concluziona că interzicerea vânârii mistreților în fondul public va conduce treptat la atingerea numărului optim de 4-6 mii de mistreți, stabilit în Concepția de dezvoltare a gospodăriei cinegetice naționale. Sunt convins că doar consecvenţa în acţiuni va ajuta la restabilirea faunei cinegetice şi va permite o dezvoltare durabilă a sectorului”, conchide ministrul Valeriu Munteanu.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților