Diana Boaghe a auzit de la colegii săi că compania SEBN este pe cale să deschidă o filială nouă la Strășeni și a hotărât să-și încerce norocul. În prezent, muncește la SEBN Moldova, filiala de la Strășeni, în calitate de maistru sector în aria de logistică.
„Lucrez aici de un an și jumătate. Până atunci am lucrat la o companie italiană producătoare de cablaje. Am activat în același domeniu de logistică, dar cu accent pe achiziționare, dar nu pe buna organizare a fluxului de intrare și ieșire a materiei prime, semifabricate etc.”, spune ea.
Diana îşi aminteşte că prima zi de muncă a fost de neuitat, cu multe emoții, iar condițiile de muncă și atmosfera de la fabrică au determinat-o să rămână.
„Pe de o parte eram înfricoșată că nu voi face față, iar pe de alta – curajoasă că am fost eligibilă. Am avut norocul să fiu selectată direct pentru funcția de supervisor. Condițiile de muncă sunt foarte bune, în comparație cu locul de muncă precedent. Diferența constă în ordine și în organizare. La locul meu de muncă am toate cele necesare pentru a lucra calitativ. Eu nu lucrez cu utilajele mari, dar atunci când am venit aici, superiorul meu m-a învățat toate cele necesare”, menţionează ea.
Diana spune că SEBN oferă salarii avantajoase pentru piața de muncă a Moldovei la moment – „Beneficiem de protecție socială și asigurare medicală, iar asta este un plus pentru noi. Colectivul este unul cald și înțelegător, am reușit să devenim prieteni buni. Aș recomanda rudelor, prietenilor și, în genere, tuturor celor care își caută un loc de muncă să adere la familia noastră mare, la SEBN, care oferă un loc de muncă stabil, are grijă ca angajații să primească un salariu bun, fără întârzieri, precum și pachet social deplin”.
Cu toate că a lucrat în Italia pe parcursul a 12 ani, se bucură pentru că a revenit acasă. „Mă bucur că am revenit acasă, pentru că SEBN MD ne oferă condițiile necesare să trăim bine. Din start apropiații nu prea au apreciat alegerea mea de a veni aici să muncesc, dar, văzându-mă bine, în final au fost bucuroși pentru mine și au înțeles că în Moldova sunt locuri de muncă și companii destoinice”, mai spune Diana.
Notă: SE Bordnetze SRL, unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din ţară, este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze și a fost înregistrată în decembrie 2015. Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN) este un producător global în domeniul industriei automotive, cu peste 30 de mii de angajați din 15 țări.