Consiliul orășenesc Orhei a depus cererea de chemare în judecată în privința SRL Cariera „Ivanos” cu scopul de a înceta activitatea pîrîtului.
Potrivit unui comunicat de presă, poziția Primăriei orașului Orhei rezidă în faptul că, SRL Cariera “Ivanos” activează ilegal, fară a achita plățile pentru exploatarea carierei.
Urmare a acțiunilor întreprinse, Primăria Orhei optează pentru întoarcerea carierei în gestiunea orașului, astfel încît, veniturile de zeci de milioane obținute de către compania privată din activitatea carierei să fie vărsate la completarea bugetului local și la soluționarea nevoilor sociale ale cetățenilor orașului Orhei.
Cristina Pendea