Un locuitor al capitalei, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat recent la 4 ani închisoare pentru furt şi jaf, transmite CURENTUL.
Procuratura sect. Botanica a demonstrat că, în intervalul lunilor iulie – august ale acestui an, inculpatul a sustras din cinci automobile bani şi bunuri estimate la aproximativ 46 mii lei.
Totul se întâmpla în prezenţa conducătorilor auto care staţionau la culoarea roşie a semaforului. Inculpatul profita de geamurile deschise ale maşinilor şi sustrăgea de pe banchetele din faţă genţi cu bunuri personale, după care dispărea. Acesta a fost reţinut la scurt timp, fiind căutat pentru comiterea infracţiunilor similare.
Fiind audiat de procurori, inculpatul şi-a recunoscut vina, iar instanţa a dispus încasarea de la inculpat în folosul părţilor vătămate a prejudiciului material integral cauzat prin infracţiune.
Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale.
Adrian Platon