[ X ]
Circa 7000 de încălcări documentate timp de o săptămînă
28 Octombrie

Pe parcursul a șapte zile, inspectorii de patrulare au  documentat 6999 de abateri de la Regulamentul circulației rutiere. Printre cei care nu au respectat regulile de circulaţie se numără atît şoferi, cît şi pietoni, transmite CURENTUL.

Astfel, în rîndul șoferilor cele mai frecvente încălcări au fost cele de depăşire a vitezei, fiind înregistrate 1576 de cazuri. De asemenea 238 de conducători auto au fost sancţionaţi, deoarece nu aveau centura de siguranţă cuplată, iar alți 74 au fost prinşi la volan în stare de ebrietate.

Totodată,  peste 100 de pietoni au fost  sancţionaţi pentru faptul că traversau strada în loc neregulamentar.

În această perioadă, au fost înregistrate 60 de accidente rutiere soldate cu 6 persoane decedate și alte 77 traumatizate.

În acest context, Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă participanții la trafic să respecte cu strictețe prevederile stipulate în Regulamentul circulaţiei rutiere.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților