[ X ]
Ce a discutat Rosian Vasiloi cu șeful Misiunii EUBAM
16 August

Prima întrevedere de lucru în calitate de șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi a desfășurat-o alături de șeful Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM), Slawomir Pichor. În cadrul dialogului inițiat a fost apreciat activitatea EUBAM pe parcursul celor 16 ani, dar și au fost trecute în revistă direcțiile prioritare de activitate a noi conduceri IGPF, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, în acest sens, șeful Poliției de Frontieră a subliniat importanța intensificării a cooperării cu EUBAM, care a fost și rămâne un partener de încredere în ceea ce privește managementul integrat al frontierei de stat.

Readucerea în prim plan a discuțiilor privind prevenirea și contracararea infracționalității la frontiera moldo-ucraineană, reactivarea grupului de lucru pe domeniul de combatere a traficului ilegal de tutun, care se desfășoară sub egida EUBAM, proiectele de dezvoltare, inclusiv activitățile comune pe acest segment de frontieră, rămân a fi subiecte de actualitate în agenda de lucru a IGPF.

În această ordine de idei, Slawomir Pichor a expus principalele viziuni ale EUBAM, punctând schimbările organizatorice la nivelul instituției pe care o conduce. Alocuțiunea sa a fost însoțită și de un gând bun pentru domnul Vasiloi, odată cu investirea în funcția de șef al Poliției de Frontieră, dorindu-i succes în misiunile sale.

Șeful Poliției de Frontieră a mulțumit pentru mesajul de felicitare și de susținere, exprimându-și dorința de a fortifica parteneriatul existent, bazat pe implementarea celor mai inovative inițiative de dezvoltare instituțională și de asigurare a ordinii și liniștii la frontiera Republicii Moldova.

Pe final, interlocutorii au agreat consecvența unui dialog activ pe toate direcțiile de interes pentru ambele instituții, iar o astfel de evoluţie ar fi în măsură să progreseze mai multe proiecte de cooperare şi asistenţă în derulare la Poliția de Frontieră.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților