Procuratura raionului Criuleni a pornit o cauză penală pentru a investiga circumstanțele în care cei doi bărbați, externați acum o săptămînă din spitalul „Sfînta Treime” din capitală au fost abandonați la o gunoiște din satul Pașcani, transmite Curentul.md
Procurorii au inițiat procesul penal după ce, o localnică s-a adresat, spunînd că pe 8 iunie 2014, aproximativ la ora 12.00, a văzut o ambulanță din care a fost descărcat ceva la groapa de gunoi din sat. Deplasîndu-se la faţa locului, oamenii legii i-au depistat pe doi pacienţi ai spitalului, abandonaţi la gunoişte.
În urma investigaţiilor preliminare efectuate, procurorii au iniţiat o cauză penală pe faptul comiterii de către lucrătorii medicali ai spitalului a infracţiunii de tratament inuman şi degradant.
Pentru comiterea acestei infracţiuni, legislaţia prevede închisoare de la 3 la 8 ani sau amendă de pînă la 20 mii lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Procuratura va reveni cu detalii despre evoluţia urmăririi penale pe acest caz.
Diana Cebotari