Angajații direcției investigare fraude economice a Inspectoratului Național de Investigații au documentat activitatea unui casino online de jocuri de noroc din capitală, condus de doi bărbați de 46 și 47 de ani, domiciliați în Chișinău, transmite CURENTUL.
Timp de 4 luni, ofițerii de invstigații au filat activitatea ilegală a unui casino ce presta servicii online. Urmarea investigațiilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, interprinderea dată este o componentă a unei rețele înregistrate în străinătate.
Astfel, suspecții au închiriat un spațiu comercial de circa 500m2 din sectorul Botanica al capitalei unde au instalat 12 mese de joc și tehnică electronică, destinată activității casinourilor și jocurilor de noroc. Conform legislaţiei pentru fiecare masă, agentul economic era obligat să achite taxa de stat în valoare de 576 mii lei, astfel, cauzînd un prejudiciu bugetului de stat în proporţii deosebit de mari (de ordinul milioanelor de lei).
Totodată, activitatea era desfăşurată 24/24 de ore, în trei schimburi, fiind antrenate circa 80 de angajate, tinere cu vîrste cuprinse între 20 și respectiv 32 de ani (manageri, dealeri). Angajatele, prin intermediul rețelei de internet organizau jocuri on-line cu jucători din țară, dar și din străinătate. Angajatele erau remunerate cu salariu de 5000 de lei, lunar.
La 13 iulie, curent în rezultatul perchezițiilor efectuate la interprinderea respectivă, oamenii legii au depistat și ridicat blocuri de sistem de la masa operatorilor care conțin informaţii referitor la desfăşurarea jocurilor, ștampila firmei și materiale „ciornă” de evidenţă a activităţii.
De asemenea, poliția a stabilit că casinoul online activează din anul 2013, în lipsa actelor ce permit desfășurarea genului dat de activitate.Potrivit legislației în vigoare a Republicii Moldova ”Activitatea de organizare şi desfăşurare a jocurilor de noroc prin intermediul sistemelor de comunicaţii constituie monopol de stat şi nu se licenţiază. Jocurile de noroc desfăşurate prin intermediul sistemelor de comunicaţii se organizează de către agentul economic cu capital de stat împuternicit să desfăşoare jocuri de noroc ce constituie monopol de stat”.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 244 alin. 2 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Evaziunea fiscală a întreprinderilor a instituțiilor şi organizațiilor” se pedepsesc cu amendă în mărime de la 60 000 la 100 000 de lei sau cu închisoare de pînă la 6 ani.
Activitatea ilegală a casinoului online a fost stopată, iar localul a fost sigilat pînă la stabilirea tuturor circumstanţelor pe caz. Polițiștii au inițiat un complex de măsuri de verificare pentru stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat și a tuturor persoanelor implicate în săvîrșirea activităților ilegale sau celor care au favorizat comiterea acestora.
Adrian Platon