Din 25 octombrie 2015 vor fi sistate zborurile companiilor ucrainene spre Rusia și a celor rusești spre Ucraina, ca urmare a interdicțiilor ambelor state, transmite CURENTUL cu referire la informaţiile Autorităţii Aeronautice Civile din Republica Moldova.
Conform informațiilor oferite de UKSATSE, interdicția pentru zbor se va menține până la suspendarea interdicțiilor impuse de Federația Rusă pentru companiile aeriene din Ucraina.
Totodată, survolul spațiului aerian al Ucrainei rămâne a fi realizat în aceleași condiții ca până în prezent. Interdicțiile reciproce de survol sunt valabile doar pentru avioanele militare și zonele de conflict.
Companiile rusești, care operează cursa Moscova- Chișinău, efectuează zborurile în conformitate cu planurile de zbor aprobate de către EUROCONTROL.
Subiectul devierii zborurilor ține exclusiv de competența Autorităților Aeronautice din Rusia și Ucraina, inclusiv modul în care acestea vor coordona eliminarea acestor interdicții bilaterale.
Zborurile existente, operate de către toate companiile aeriene, care efectuează curse regulate din Chișinău spre destinațiile din Rusia, nu cad sub incidența acestor interdicții.
Adrian Platon