[ X ]
Afacere cu droguri, destructurată de Poliție
2 Februarie

Două femei și trei bărbați,  cu vîrste cuprinse între 30 și 40 de ani, membri ai unei grupări criminale,  specializă în punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari, atît pe teritoriul cît și înafara Republicii Moldova, a fost anihilată de poliție, transmite CURENTUL.

Activitatea  grupului a fost monitorizată timp de două luni de ofițerii Direcției Operațiuni Speciale în comun cu Inspectoratul de poliție și Procuratura Botanica.  Ca urmare a investigațiilor, forțele de ordine au stabilit că fiecare membru avea rolul bine determinat, iar drogurile urmau să ajungă prin contrabandă  în Federația Rusă.

Astfel, un membru al grupului a fost reţinut în flagrant în timp ce intenţiona să realizeze un kg de „hidropon” (marijuana genetic modificată cultivată în condiţii speciale de laborator) la preţul (pe piaţa neagră)  circa 65 de mii de lei.

Ca urmare a perchezițiilor la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și ridicat  alte 5 kg de „hidropon”,  și 10 kg de marijuana, valoarea căreia pe piața neagră se ridică la 10 mii de euro.

Drogurile erau cultivate în RM cu ulterioara transportare transnaţională în Federaţia Rusă unde prin intermediul altor membri, în prezent  nestabiliţi erau puse în circulaţie.

Bănuiții sînt cercetați penal în stare de arest pentru punerea în circulație ilegală a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților