[ X ]
A revenit acasă de peste hotarele țării și a găsit casa arsă pînă în temelie
21 Iulie

Un bărbat din orașul Edineț, revenit de peste hotarele țării, și-a găsit casa arsă pînă în temelie, după ce locuința a fost jefuită și ulterior incendiată. Prejudiciul adus victimei se ridică la circa un milion de lei transmite CURENTUL.

Victima s-a adresat  la Inspectoratul de poliție Edineţ, astfel , în perioada iunie-iulie curent, polițiștii au documentat și reținut doi tineri de 22 și respectiv 21 de ani  suspectați de furt și incendierea casei care au recunoscut că furau tot ce le pica sub mînă, de la calculatoare pînă la truse de scule,  şurubelniţe electrice, drujbe. Mai mult decît atît, unul din suspecți a spus polițiștilor că după ce au “luat la ochi” o casă al cărui proprietar lipsea,  au pătruns în locuință şi au furat diferite bunuri, după care pentru a ascunde urmele fărădelegii, au dat foc la casă. Bunurile furate erau vîndute, ulterior, diferitor persoane la prețuri mai mici.

În acest sens, au fost inițiate 3 cauze penale, iar cei doi bănuiți, ambii anterior judecați pe infracțiuni similare, riscă ani grei de pușcărie.

Totodată, forțele de ordine continuă verificările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și implicarea suspecților în alte infracțiuni similare.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților