Chiar dacă el munceşte foarte mult şi nu este atît de des acasă, Adrian Ursu şi soţia sa Irina Negară sunt fericiţi în cuplu. Cel puţin aşa susţine consoarta interpretului pentru revista Taste of Life.
„Nu este atît de des acasă, atîta cît ne-am dori, deoarce munceşte mult, dar cînd vine ne ajută cu de toate. Îi vorbeşte, îi cîntă, îi facem băiţă împreună şi dacă e nevoie schimbă şi scutecul”, povesteşte Irina Negară.
Tînăra mămică se pare că a aflat secretul unei căsnicii fericite şi chiar a venit cu un sfat pentru cuplurile tinere.
„Mămicilor şi tăticilor, iubiţi-vă şi acordaţi-vă timp unul altuia. Micuţul ne ocupă cea mai mare parte a vieţii, însă să nu uităm şi de relaţia frumoasă care a dat naştere acestui minunat copil. Să vă spuneţi cuvinte dulci, să vă cuprindeţi, să vă sărutaţi, faceţi dragoste, mergeti la cinema, la restaurant, plimbaţi-vă în doi… Atunci cînd părinţii trăiesc armonios şi copilul creşte plin de viaţă, pentru că asta i se transmite”, a explicat nevasta artistului.
Curentul.md precizează că Adrian Ursu şi Irina Negară s-au căsătorit în luna septembrie a anului trecut. Cei doi au o fetiţă pe nume Maria-Andreea, născută pe 2 octombrie 2013.
Adrian Platon