Cineaştii din Republica Moldova îşi pot propune creaţiile pentru Premiile Oscar. Cererea de participare la Comitetul Oscar din Republica Moldova, pentru categoria film străin poate fi depusă până la 1 septembrie. Cea mai bună peliculă va reprezenta ţara la Premiile Academiei Americane de Film, transmite CURENTUL cu referire la TVR Moldova.
Comitetul Oscar pentru Republica Moldova a fost înfiinţat în 2012.Până în prezent, Republica Moldova s-a înscris de două ori în competiţie. În 2013, a participat pentru prima oară la Premiile Oscar cu pelicula „Toţi copiii Domnului”, o producţie România-Italia, realizată de Adrian Popovici. La ediţia din 2015, propunerea Republicii Moldova a fost filmul „La limita de jos a cerului”.Puţini cunosc însă că statueta de aur a ajuns totuşi în mâinile a doi basarabeni. Unul dintre ei este Lewis Milestone. Numele său real este Lev Milştein şi s-a născut în 1895 în Chişinău, pe atunci capitala Guberniei Basarabia. Provine dintr-o familie de evrei înstăriţi care a emigrat în 1912 în SUA. Soarta l-a dus la Hollywood, unde s-a făcut remarcat, pentru ca în 1927, comedia lui, „Doi Cavaleri Arabi”, să fie premiată la Oscar. Peste trei ani a primit al doilea Oscar, la secţiunea cel mai bun regizor pentru pelicula „Nimic nou pe frontul de vest”. În timp a devenit un regizor, scenarist, producător, editor şi actor renumit cu aproape 50 de filme semnate.
Cel de-al doilea basarabean care a devenit unul dintre cei mai importanţi scenarişti de a Hollywood este IAL Daimond, născut în 1920 la Ungheni, numele lui fiind Itic Domnici. A emigrat cu părinţii în America pe când avea 9 ani. S-a remarcat prin scenariul filmului „Apartamentul”, premiat în 1960 cu cinci premii Oscar pentru cel mai bun film, cea mai bună scenografie, cel mai bun regizor, cel mai original scenariu şi cea mai bună editare de film.
Cristina Pendea