Nicoleta Gavriliță, după ce a muncit o perioadă în studio, a revenit în atenția publicului cu o premieră muzicală, dar și un nume nou de scenă – Nika, scrie SHOK.md.
Contactată de sursa citată, interpreta a ținut neapărat să precizeze de ce și-a schimbat numele de scenă, dar și ce reprezintă.
”Nu e un proiect nou, schimbarea constă doar în numele de scenă. Mi-am dorit un nume care să fie mai aproape de mine și să reprezinte muzica pe care o fac. Sunt încântată să prezint publicului primul meu videoclip și abia aștept și lansarea următoarelor piese. Continui să lucrez cu aceeași echipă de la TamTam studio și Media Pro Music. Deja am început să lucrăm la următoarea piesă, așa că fiți pe fază”, a declarat Nicoleta.