Centrul Naţional Anticorupţie şi Fundaţia germană Hanns Seidel vor desemna câştigătorii concursului „Talentul nu ia mită: integritatea în imagini, integritatea în cuvinte”. Evenimentul va avea loc mâine, 14 noiembrie, ora 11.00, în incinta Centrului de Creaţie pentru Copii şi Tineret ARTICO. Pentru performanţele obţinute, autorii vor fi premiaţi cu tablete, cărţi electronice şi hard discuri externe, scrie SHOK.md.
Desenele cu mesaj anticorupţie, pictate de copii şi tineri talentaţi din Republica Moldova, reprezintă viziunea tinerei generaţii despre fenomenul corupţiei şi au fost expuse în cadrul Proiectului “Angajarea tinerilor în activităţi anticorupţie” şi Campaniei de sensibilizare a CNA “EU – pentru educaţie prin integritate”. Expoziţia va putea fi vizitată zilnic, în perioada 10-21 noiembrie curent
Momentul inedit al zilei va fi lansarea, în premieră, a unei piese cu mesaj anticorupţie, semnată de interpretul Marin Creţu (Kapushon). Toţi participanţii, precum şi reprezentanţii mass media, sunt invitaţi la ceremonia de decernare a câştigătorilor.
Promovarea intoleranţei faţă de corupţie, în special în rândul tinerilor, reprezintă o prioritate a Strategiei naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015.