Oraşele Orhei, Cahul, Soroca şi Ungheni vor obţine statut de municipii. Asta după ce deputaţii au votat în prima lectură un proiect de lege în acest sens, transmite CURENTUL.
Potrivit autorilor proiectului, această iniţiativă se încadrează perfect în procesul de descentralizare a puterii în Republica Moldova, acordînd posibilități și prerogative mai largi autorităților publice locale în procesul de administrare și promovarea intereselor generale ale locuitorilor unităţii administrativ-teritoriale respective.
“Luînd în considerare importanța majoră a acestor orașe, potențialul economic și demografic al acestora, este justificată și necesară modificarea statutului localităților vizate în scopul acordării statutului de municipiu. În primul rînd, statutul de municipiu va remarca importanța prezentă și istorică a acestor orașe. În plan secund, ridicarea la rang de municipiu al acestor patru orașe va acorda posibilitatea majorării numărului de venituri în bugetele acestor localități. Majorarea veniturilor la bugetul noilor municipii va duce la noi posibilități de dezvoltare a infrastructurii locale, creșterii locurilor de muncă și nivelului de trai a populație”, se spune în textul proiectului de lege.
Totodată, deputatul liberal-democrat Tudor Deliu, care este unul dintre autori, a specificat că prin acest proiect de lege nu se conferă un statut special celor patru oraşe, ci doar se înlocuieşte denumirea de oraş cu cea de municipiu.
CURENTUL.md precizează că în prezent, în Moldova există cinci municipii: Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina și Comrat. Proiectul de lege urmează să fie votat în lectură finală în luna septembrie.
Adrian Platon