În ultimul timp, se încearcă înregistrarea a încă cel puțin 4-5 formațiuni politice. Mai mulți cetățeni s-au adresat către instituțiile responsabile în vederea verificării denumirilor a unor eventuale formațiuni politice.
După cum relatează CURENTUL, cel mai activ în acest sens s-a manifestat Andrei Donică, liderul unei organizații informale pentru combaterea crimelor economice și corupției, care a încercat să înregistreze 5 denumiri de partide politice. Acesta ar fi avut 3 tentative de înregistrare a Partidului Liberal Democrat Reformator din Moldova, toate cererile fiind respinse.
Sursele noastre ne-au comunicat că, în ultimul timp, la organele de resort au fost depuse 4-5 cereri de verificare a denumirilor disponibile de partide politice. Astfel, s-a încercat înregistrarea unor astfel de denumiri precum: Uniunea Agrar – Reformatoare, Partidul Alegerea Moldovei „Uniunea Vamală”, Partidul „Scutul Poporului”, Partidul Moldovenilor și Partidul Nou. Responsabilii au mai precizat că persoanele respective nu au depus și setul necesar de documente privind înregistrarea partidelor politice, ci doar cerere de verificare a denumirii.
CURENTUL menționează că pentru înregistrarea unui partid politic este necesară prezentarea a 13 acte, însă condiția de bază este că acesta să întrunească numai puțin de patru mii de membri.
Adrian Pancu