[ X ]
Victor Micu: „Judecătorii, sunt și ei oameni, care mai greșesc uneori”
25 Iulie

În cadrul unui interviu acordat portalului CURENTUL, Victor Micu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost întrebat ce nu le ajunge judecătorilor din R. Moldova pentru ca să convingă cetățenii țării să aibă mai multă încredere în sistemul judecătoresc.

Drept răspuns, el a spus că, „judecătorii, sunt și ei oameni, care mai greșesc uneori”.

„Într-un proces judecătoresc participă cel putin două părți și e evident faptul că cineva va rămîne nemulțumit de hotărîrea adoptată. Astfel, trebuie de intensificat măsurile pentru a spori încrederea cetățenilor în sistemul judecătoresc. Putem constata că, în perioada 2014-2015, 70 de judecători au plecat din sistemul judecătoresc, iar 84 au acces în această funcție. La momentul actual activează 437 de judecători”, a declarat Micu.

El a mai menționat că, “condițiile necorespunzătoare la înfăptuirea justiției și numărul impunător de dosare care se examinează de către instanțele de judecată, în special în mun. Chișinău, duc la tergiversarea examinării cauzelor și astfel, se știrbează încrederea față de sistemul judecătoresc”.

Notă: Varianta integrală a interviului o puteţi citi AICI.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților