[ X ]
Valeriu Streleț a prezentat raportul de activitate a fracțiunii PLDM din Parlament
28 Iulie

Președintele fracțiunii Partidului Liberal Democrat (PLDM) din Parlamentul Republicii Moldova a prezentat astăzi un raport cu privire la activitatea deputaților PLDM în sesiunea parlamentară primăvară-vară din anul 2014, transmite CURENTUL.

În același timp, Streleț a mulțumit tuturor colegilor liberal-democrați pentru elaborarea unui șir de proiecte de legi, precum și pentru promovarea și votarea acestora.

PLDM a prezentat în sesiunea precedentă 58 de proiecte de lege, printre care completarea Codului electoral, prin care s-a specificat domeniile referendumului local, care împiedică pe viitor noi referendumuri cum au fost în Găgăuzia, prin care s-a supus referendumului vectorul extern al țării.

Un proiect lăudat de PLDM este cel ce ține de modificarea unor acte legislative care vizează utilizarea apelor subterane. Potrivit lui Streleț, votarea proiectului de lege a fost un suport pentru agricultori.

Alt pachet de legi important pentru fracțiunea PLDM este cel social, votat unanim cu partenerii de guvernare în două lecturi.

Deputatul a făcut referire și la ratificarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, care a fost susținută de către toți deputații din fracțiunea pe care o conduce.

Totodată, Streleț a menționat că sunt și proiecte de lege care urmează să fie votate în prima sau a doua lectură în sesiunea următoare, care este ultima pentru actuala legislatură a Parlamentului.

Deputatul PLDM, președintele fracțiunii parlamentare, s-a arătat nemulțumit că deputații nu au votat proiectul de lege cu privire la lipsirea de imunitate a deputaților. Lipsirea deputaților de imunitate rămîne un punct nerealizat pentru PLDM, iar în următorul legislativ se va reveni asupra subiectului, potrivit lui Streleț.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților