Vicepreşedintele Parlamentului Vladimir Vitiuc ar putea fi demis din această funcţie. Cu o solicitare în acest sens a venit preşedintele fracţiunii PCRM, Inna Şupac, în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului, transmite CURENTUL.
Potrivit acesteia, Vladimir Vitiuc nu mai reprezintă Partidul Comuniştilor, din partea căruia a fost propus în această funcţie.
La rîndul său, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a spus că se va consulta cu fracţiunile parlamentare după care se va reveni la acest subiect.
Precizăm că vicepreşedintele Parlamentului Vladimir Vitiuc este unul din cei 14 deputaţi care au părăsit săptămîna trecută fracţiunea PCRM.
Reamintim că, tot astăzi, fracţiunea PCRM a cerut excluderea deputaţilor Violeta Ivanov şi Artur Reşetnicov din componenţa Biroului Permanent al Parlamentului.
Adrian Platon