Un proiect de hotărâre de Guvern, înaintat de Academia de Ştiinţe, ar putea prejudicia statul cu aproape 10 000 000 de lei. Concluzia a fost formulată de către experţii CNA care au efectuat expertiza anticorupţie a documentului, transmite CURENTUL.
În demersul său, AŞM solicită expertizarea proiectului prin care intenţionează să schimbe domeniul a 3 terenuri din strada Sprâncenoaia 5 din Chişinău – din proprietate publică în proprietate privată a statului. De asemenea, instituţia propune şi schimbul unor loturi, situate pe strada Academiei (care aparţin în prezent cet. L. Cecetova şi ÎCS BASS International SRL) pe alte loturi din strada Sprâncenoaia 5.
În urma analizei efectuate de CNA, s-a constatat că Proiectul este purtător de interese şi prejudiciază statul, iar AŞM este direct cointeresată în facilitarea schimbului de terenuri din proprietate publică în proprietatea persoanelor fizice şi juridice, ultimele având interesul de a consolida terenuri ideal amplasate pentru construcţia unor blocuri locative. Estimând aceste tranzacţii, statul ar putea fi prejudiciat cu 9 475 314 lei.
Anterior, CNA s-a pronunţat împotriva promovării acestui proiect şi de două ori a dat aviz negativ. Asta chiar dacă AŞM a invocat diverse motive pentru susţinerea demersului, pe care experţii anticorupţie le-a considerat irelevante. Pentru mai multe detalii, accesaţi link-urile:
În fapt, argumentele CNA se bazează pe mai multe analize efectuate pe acest caz, inclusiv pe pretinsele legături ale cet. Cecetova cu Primăria mun. Chişinău şi SRL LUCET – COMERŢ, a cărei fondatoare este. Firma activează în domeniul construcţiilor şi, pe parcursul anului anul 2015, a contractat cu Institutul Naţional de Cercetări Economice al AŞM lucrări în valoare de 3 800 000 lei.
În concluzie, promovarea proiectului urmăreşte atât interesele AŞM pe de o parte, cât şi interesele unor persoane fizice şi juridice pe de altă parte, fapt ce poate cauza daune în proporţii deosebit de mari statului.
Adrian Platon