Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a convocat pentru consultări, marți, 27 ianuarie curent, la Reședința de stat, fracțiunile parlamentare ale PLDM, PDM, PCRM și PL, transmite CURENTUL.
În urma consultărilor, şeful statului urmează să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru
Șeful statului va purta consultări cu membrii fracțiunii parlamentare a PLDM la ora 14.15, cu deputații PDM la ora 15.00, cu fracțiunea parlamentară a PCRM la ora 15.45 și cu parlamentarii PL la ora 16.30.
CURNETUL.md aminteşte: Nicolae Timofti a convocat anterior pentru consultări fracţiunea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. După întrevedere, liderul PSRM, Igor Dodon, a anunţat că fracţiunea din care face parte nu va înainta nici un candidat la funcţia de prim-ministru. Mai mult, acesta a spus că PSRM nu va vota pentru investirea noului Guvern.
Adrian Platon